PROGRAMUL REÎNTREGIRII FIINȚEI

Suntem ființe fragmentate de suferință, de gânduri și emoții contradictorii.

Imaginați-vă că în copilărie suntem toți un vas frumos și întreg, plin de iubire care, din cauza traumelor și a unui mediu familial disfuncțional, ne cade din mâini și se sparge în mii de fragmente. Până când nu găsim și reintegrăm toate aceste fragmente pentru a recompune vasul inimii noastre, nu putem fi armonioși, întregi și autentici.

Am creat o serie de ateliere arhetipale intensive în care facem tocmai acest lucru, recuperăm, armonizăm, vindecăm, aliniem și reintegrăm energiile COPILULUI INTERIOR, ale FEMEII INTERIOARE, ale BĂRBATULUI INTERIOR și apoi UNIM BĂRBATUL ȘI FEMEIA INTERIOARA, pentru a putea, în sfârșit!, să ieșim din relațiile de tip sclav-stăpân de pe chakra a 2-a ca să creăm o relație de cuplu armonioasă de tipul iubit-iubită (TWIN FLAME).

Pentru aceasta trebuie să coborâm în cotloanele cele mai adânci ale subconștientului și inconștientului colectiv ca să aducem la suprafață, precum pescuitorii de perle, toate aspectele noastre scufundate, apoi trebuie să ne recompunem și reorganizăm ființa, și de-abia după aceea putem trece la faza următoare, cea de co-creație, în care învățăm să devenim SCULPTORI AI REALITĂȚII.

Vă invit să parcurgem împreună acest drum spre centrul ființei noastre!

COPILUL INTERIOR

În acest atelier ne vom întoarce la primii 7 ani de viată, în perioada în care am fost formați, programați mental, domesticiți, disciplinați și direcționați pe drumul viețîi. Pentru copilul din noi, sunt ani grei, plini de lecțîi noi de învățat, dar și de frumusețe și magie.

Dacă ne imaginăm că suntem un copac cosmic, atunci copilul interior reprezintă rădăcinile noastre. Dacă aceste rădăcini sunt firave sau bolnave, dacă solul e sterp și pietros și ne rănește rădăcinile (relația cu mama), dacă soarele e prea puternic și ne arde cu razele lui fierbinți (relația cu tata), copilul din noi vă fi marcat pentru tot restul viețîi, dezvoltarea lui vă fi dificilă, iar personalitatea îi vă fi contorsionată întocmai unui bonsai pitic.

Copilul luminos din noi vine din stele încărcat cu daruri și înzestrări divine, dar, din păcate, el nu este luat în serios de părinți,  și îi sunt repede tăiate aripile. Din cauza traumelor, copilul se transformă într-un copil rănit care își va crea identități false ca să iși mulțumească părințîi, va crea mecanisme și strategii de apărare care să îl ajute să supraviețuiască într-un mediu toxic și într-o familie disfuncțională. Încetul cu încetul el se vă îndepărta de adevărul lui divin și va uita cine este cu adevărat sub toate măștile și costumele sub care s-a ascuns.

Dacă nu vindecăm copii interiori, ei ne vor sabota din umbră, ne vor atrage parteneri ca și părinții nostri, ne vor crea dependențe de tot felul și nu ne vor lăsa să facem schimbările necesare pentru a ne îmbunătăți viața.

FEMEIA INTERIOARA, MODUL I

În acest atelier vom intra in contact cu energia noastra feminină, emoțională, care ne guvernează partea stangă a corpului.

Chakra a doua este centrul energetic care modelează femeia din noi. Daca acest centru este blocat sau disfuncțional nu numai frumusețea, emoțiile și relațiile noastre sunt afectate negativ, ci și abundenta și relația noastră cu banii si cu sexul opus.

In acest atelier vom lucra cu adolescenta din noi și la relația cu mama, pentru ca de la ea moștenim imaginea de FEMEIE și felul în care iubim.

In cazul bărbăților, ei au o femeie interioară pe dinăuntru (ANIMA) și iși vor atrage partenere dupa chipul și asemănarea mamei lor (și inversul mamei este tot energia mamei intoarsă pe dos!!!)

FEMEIA INTERIOARA, MODUL II

În acest atelier vom continua să curățam și armonizam partea noastră emoțională, recuperandu-ne frumusetea pierduta in copilarie.

Vom lucra la relația cu tata pentru că el este cel care ne validează frumusețea ca fetițe. Daca tata ne tratează că pe prințesa lui, mai tărziu femeia din noi se va prețui și iubi pe sine. Dar dacă tata ne ignoră, sau ne critică și ne umilește, femeia din noi se va simți urată și fară valoare.

O altă provocare majoră pe care o avem de înfruntat este să conștientizăm rolurile arhetipale pe care femeia le-a jucat de-a lungul vremii: sclavă, servitoare, victimă, cenușăreasă, obiect sexual, etc. Aceste roluri există în memoria noastră celulară, și dacă nu ne eliberăm de ele, le vom juca automat în relațiile noastre de cuplu, profesionale sau sociale.

BĂRBATUL INTERIOR

La acest atelier vom lucra cu energia noastră masculină, cu felul în care ne gestionăm și manifestăm în lume puterea și cu partea dreaptă a corpului.

Preluam imaginea BĂRBATULUI încă din copilărie, de la tata. El este modelul nostru de urmat în câmpul acțiunii și în planul supraviețuirii.

La fel ca în cazul mamei, îi putem purta “pantalonii” pe fată sau pe dos. Daca am avut o mama puternică și un tata slab, energia noastră va fi inversată.

Femeile au un bărbat pe interior (ANIMUS) creat inconștient după chipul și asemănarea tatălui și își vor atrage parteneri ca și el (sau pe dos decât el).

Până când nu ne vindecăm relația cu tata, relatia noastră cu PUTEREA va fi disfunctională și automat vom juca în societate roluri de servotoare/servitor, de manipulator sau vom face abuz de putere.

RELAȚIA TWIN FLAME DINTRE BĂRBATUL SI FEMEIA INTERIOARĂ

Acesta este atelierul în care unim energia femeii interioare cu cea a bărbatului interior.

Din păcate, în copilărie preluăm nu doar imaginea de FEMEIE sau de BĂRBAT de la părinții noștri, ci și tiparul lor relațional.

Daca părinții noștri au fost în conflict, dacă au existat în casă certuri și scandaluri și relația lor a fost dificilă, acest tipar de relație îl vom repeta și noi în relația noastră de cuplu.

Ce este și mai grav este că acest tipar se va manifesta și la nivelul corpului nostru: partea stangă, feminină și partea dreaptă, masculină nu vor colabora și se vor sabota reciproc. Cu alte cuvinte, ce simțim și ce facem, inima și mintea nu vor merge mană în mană, ci vor trage în direcții opuse si vor crea stres si un continuu conflict interior.

Evenimente viitoare