
Arhetipul negativ al acestei chakre este ACTORUL/ACTRIȚA, iar cel pozitiv este IUBITUL/IUBITA.
Când suntem răniți de cei care trebuiau să ne iubească, noi ne pierdem încrederea în iubire. Când suntem mințiți, trădați, înșelați, folosiți în numele iubirii, automat renunțăm la iubire în favoarea puterii. În plus dorim să ne răzbunam și pe sexul opus, și pe Iubire. Și atunci se activează în inima noastră arhetipul ACTORUL/ACTRIȚA, care va gestiona toate interacțiunile noastre cu partenerii pe care îi atragem. Actorul știe să fie șarmant, strălucitor, impecabil sau neputincios, rănit, despresiv etc, în funcție de situație și de persona pe care vrea să o atragă în mrejele sale. Actorul poate să își pună orice mască pentru a atrage atenția unui partener, să fie cald, atent, iubitor și protector, pentru ca imediat să devină rece și indiferent.
Actorii mimează iubirea, o iubire idealizată, de povești cu prinți și prințese. Ei le promit luna de pe cer și coroana regatului partenerilor lor, dar atunci când e cazul să și facă ceva, ei nu oferă decât tăcere și răceală. Actorii își sabotează relațiile imediat ce ele ajung la o fază mai emoțională, când partenerii ar trebui să se dechida unul față de altul și să își arate vulnerabilitatea. Atunci actorul va da înapoi sau va fugi cu totul din relație. Actorul va face din relație o dramă continuă, cu ceartă, reproșuri, aruncat vina pe toată lumea, etc pentru ca partenerul lui să nu își dea seama de adevăr: o inima închisă nu poate iubi.
Când rănile noastre sunt vindecate, când reușim să îi iertăm pe cei care ne-au rănit, când iubim viața și tot ceea ce există în jurul nostru, când lăsăm emoțiile să curgă fluid prin noi și știm să le dăm drumul cu ușurință celor negative și să ne bucuram din plin de cele pozitive, atunci arhetipul care ne guvernează inima este IUBITUL, respectiv IUBITA.
Acest arhetip simte viața prin toți porii, e generos, nu judecă și e înțelegător. Dacă actrița are așteptări imense de la parterul ei să fie perfect și să îi împlinească automat toare dorințele, iubita știe că partenerul ei este uman și poate greși, și îl iubește în ciuda defectelor lui.
Când suntem în contact cu iubirea divină, știm că acesta este rostul iubirii: să dez-lege, să inspire, să transforme, să ridice umanul la nivel divin.
CE VOM FACE?
Ne vom elibera de MĂȘTILE IUBIRII pe care le-am purtat până acum din traumă și vom dezactiva arhetipul actorului/actriței.
Vom activa arhetipul IUBITULUI/IUBITEI care să ne gestioneze de acum înainte interacțiunile cu partenerii, cu lumea înconjurătoare și cu viața.
No Comments