VINDECAREA Vindecătorului Rănit

VINDECAREA Vindecătorului Rănit

VINDECAREA Vindecătorului Rănit

Dacă în copilărie ați avut contact direct sau indirect cu BOALA, probabil că vi s-a activat acest arhetip. Dacă părinții voștri, frații sau surorile sau cineva apropiat din familie a fost bolnav, copilul empatic din voi i-a simțit suferința și a vrut să facă ceva ca să îl vindece sau salveze. Vindecătorul este partea luminoasă, generoasă, intuitivă, caldă și iubitoare din noi care simte să îi ajute pe cei din jur și să le facă viața mai frumoasă sau mai ușoară, fie ingrijindu-le trupul, fie ghidandu-i cu înțelepciunea lui. NU ESTE OBLIGATORIU SĂ LUCREZE CA VINDECĂTOR ÎN ACEASTĂ VIAȚĂ, POATE FI ÎN ORICE ALTĂ MESERIE. dar pornirea și "misiunea" lui este să le facă viața mai ușoară și mai frumoasă oamenilor. atingandu-le fie trupul, fie inima sau mintea sau sufletul.  Dar de multe ori vindecătorul este el însuși rănit și atunci darul lui poate deveni un blestem pentru el. Și acesta este arhetipul principal pe care vom lucra în acest atelier, deși vom trece razant și prin celelalte variante.

CINE ESTE VINDECATORUL RANIT?

Centaurul Chiron, este prototipul vindecătorului rănit si el a fost rănit de 2 ori: de Heracles, din greșeală, cu o săgeată otrăvită și de mama lui care l-a respins pentru că era jumătate om, jumătate cal. Rana fizică vine din partea unui bărbat și este incurabilă, dar rana emoțională din partea mamei este cea care îl menține în umbră și în durere. Când ne respinge mama și ne face să ne simțim inferiori și insuficienți, mesajul subliminal pe care îl înregistrăm este că nu merităm să fim în viață. Vindecătorul rănit trebuie să îi ajute pe cei răniți, pentru că este singura lui justificare pentru existența lui, doar dacă este util își dă el sieși dreptul să trăiască. Viața lui nu în aparține lui, ci celor care au nevoie de el. El devine astfel dependent de cei pe care îi ajută, de bolnavii și victimele din anturajul lui. El speră că ajutandu-i, își poate alina și el suferințele, dar de fapt ajutandu-i din acest spațiu al vinovăției, el nu face decât să își adâncească rana.  O alta fațetă importantă a ființei lui este "curățenia" interioară, sacrificiul de sine, generozitatea și sfințenia. Îi este foarte ușor să facă totul pentru alții și foarte greu să facă orice pentru el. El a renunțat de mult la ego și la dorințe încât nu există decât în raport cu ceilalți. Scos din contextul vindecării, viața lui este un pustiu și nu știe ce vrea sau ce ar putea pune în loc.   Dacă sunteți foarte sensibili, empatici și intuitivi și veniți dintr-o familie cu probleme de abuz fizic sau emoțional, dacă sunteți mereu puși în situația de a rezolva scandalurile și conflictele din familie, dacă suferiți de boli pe prima chakra de la boli autoimune și până la afecțiuni de piele, încheieturi și oase sau probleme ale sângelui probabil că sunteți un vindecător rănit. Vindecătorii răniți se nasc în medii de haos, suferință, boală și moarte. Ei sunt văzuți ca fiind “ciudați” sau “altfel decât ceilalți copii” pentru că simt și stiu mai mult decât ceilalți. Deseori joacă roluri de țap ispășitor sau de oaie neagră a familiei, preluând inconștient karma negativă și durerea familiei ca să o țină împreună dintr-un efort disperat ca ei să poată supraviețui. Copilul acesta se simte orfan, un intrus și o fraudă în familia de origine și de aceea face tot ce poate ca să mențină și șuștină singura familie pe care o are. Vindecătorul rănit este obsedat de ideea de familie. De obicei vindecătorul rănit trece printr-o “noapte neagră a sufletului” care îl transformă total pe dinăuntru și îl reîntoarce la credință pierdută în perioada anterioară de zbatere și sfășiere interioară. Aceasta este ceea ce îl separă de arhetipul vindecătorului, care face ceea ce face fară să fi trecut prin aceasta moarte inițiatică.

CE VOM FACE

-vom descoperi vindecătorul interior și în ce stare se află și dacă este în umbră sau în lumină -ne vom întoarce în timp, în alte vieți, la rana inițială a vindecătorului rănit. Pot fi vieți în care am suferit din cauza cunoașterii noastre, vieți în care am fost arși pe rug, uciși și trădați de cei pe care i-am ajutat în scenarii de groază. De aceea în celulele noastre există multa otravă emoțională, de la lipsa de credință în protecția divină și până la frica de oameni, de viață, de moarte și de propria noastră putere și cunoaștere -vom descoperi momentul în care a apărut rana de separare de ceilalți -vom descoperi de ce și-a blocat prima chakra și respinge acum atât de puternic planul fizic. Energetic vorbind el nu este cu picioarele pe pământ, ci leviteaza. -vom lucra pe rănile create de ceilalți din greșeală și de respingerea mamei noastre -vom lucra pe frica de viață, frica de boală și frica de moarte, frica de oameni -vom șterge programul de boală și vom crea un program de sănătate -vom vindeca rana inițială ca să putem ieși din umbră -ne vom recupera dreptul la viață și vom vindeca copilul care nu merita să trăiască pentru că nu este suficient de bun fiind o "corcitura" de 2 energii (teluric și celest) -vom crea un program de autovindecare și vom activa energiile vindecătoare din trecutul, prezentul și viitorul nostru, miscandu-ne pe liniile timpului -ne vom repozitiona în lume ca să îi putem ajuta pe ceilalți dintr-un spațiu al meritului și cunoașterii

No Comments

Give a comment