Dacă în copilărie suntem lăudați doar când facem ceva pentru alții, învățăm că noi nu contăm și ne formăm un obicei din a-i ajuta și susține pe cei din familie și, mai târziu, pe cei din jur.

Dacă îi punem mereu pe alții pe primul plan și uităm de nevoile și dorințele noastre, copilul din noi crește ca un bonsai pitic, care nu primește apă și hrană și se contorsionează în funcție de nevoile celor din jur. Acest copil este fata-bună și băiatul-bun, scufițele roșii sau cenușăresele care se vor sacrifica mereu pentru alții în detrimentul propriei creșteri și dezvoltări.

Rolul de salvator i se pare cel mai onorabil acestui copil cameleonic, care este complet dependent de mediu și de anturaj. El este adultul care nu poate trăi singur și își va crea relații de co-dependență și în cuplu și cu prietenii și la serviciu, devenind o unealtă pentru ei.

Acest mecanism de apărare este foarte nociv pentru noi, pentru că sub sclipiciul altruismului și generozității se ascunde, de fapt, lipsa de identitate, abandonul emoțional și auto-abuzul. Atunci când nu crești, stagnezi și te usuci repede.

Scopul atelierului este să găsim momentul în care ni s-a luat valoarea și copilul din noi a creat acest mecanism de apărare ca să își păstreze puțina stimă de sine pe care o mai are și să rescriem acel moment.

Doar salvând copilul din noi și dându-i noi valoare și dreptul la viața proprie ne putem elibera de acest mecanism de apărare atât de perfid.